Diana 2

Împărțim un nume și mă bucur că nu doar acest minuscul fapt ne leagă. Ea este Diana (Mariana Puiu) și are un
examen important de dat
anul acesta. Suntem colege la Cercul de Jurnalism, iar acolo noi îi spunem Wendy Adams. Și totuși are multe lucruri în comun și cu prințesele din basme. Avea părul negru ca abanosul și, câteodată, buzele roşii ca sângele.

Din două cuvinte, o vei îndrăgi. E carismatică, inteligentă, amuzantă și, bineînțeles, foarte frumoasă. Are un păr foarte lung, până la șolduri, și cuvintele întotdeauna cu ea. Nu poți să nu o privești fără să o admiri și să spui: EA E DIFERITĂ. Și în sensul bun. Are un stil diferit de a privi un pix sau un măr sau o persoană și un simț al umorului aproape „sadic”. Orice poveste a ei implică persoane, accidente și glumițe nevinovate. Diana le poate lega ca să te țină în suspans și să îți dorești să nu se termine povestea. Și am auzit multe povești de la ea. Realitatea ei este privită și colorată într-un negru poetic, precum orice poartă. Suntem de nedespărțit, cel puțin așa se vede.

Îmi amintesc prima zi de la curs când ne-am întâlnit și o priveam aproape insistent. Era cea mai întunecată și vorbea diferit față de restul. Când am aflat că are un blog, l-am căutat. Așa, puteam afla mai multe despre ea. Dar nu ea scria, ci sufletul ei, plin de metafore greu de înțeles la început. La cursul următor, am privit-o și mai bine, iar în ochii ei aproape negri, puteam vedea noaptea, cum stelele clipesc, iar luna le veghează. Ne-am împrietenit repede și nu impus, pentru că eram legată de un suflet în care doream să văd scânteia. Știam că nu e ca mine sau ca oricine altcineva, pentru că nu era cineva.  Ea e Diana, fata cu părul ca abanosul, cu un foc viu și o inimă care dovedește unicitatea ei.

Credit foto: Teofana-Andreea Cîrlan

Diana 1

Neguriță Diana-Gabriela, 15 ani, clasa a IX-a, elevă a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău, grupa New Press