Despre tăceri, cuvinte și alegeri în teatru, cu Horia Suru, regizorul spectacolului ”Călin (povestea modernă)”, primul spectacol mut realizat pe scena Teatrului Municipal ”Bacovia”, din Bacău, orașul său natal.
-Ce te-a determinat să regizezi „Călin (povestea modernă)”, un spectacol mut?
-Să zicem că drumul a fost unul mai special cu acest spectacol. Am plecat de la una dintre cele trei surse finale (textul nemțesc), idee care a venit de la Eliza (actrița Eliza Noemi Judeu, protagonista spectacolului, n.red.). Ulterior am rugat-o pe Hannah (dramaturgul Hannah Wolf, n.red.) să scrie special pentru spectacol un text și în final, în timpul repetițiilor, am ajuns, lucrând, și la sursa cea mai importantă și care dă și titlul spectacolului, poezia lui Eminescu.
– Pot oamenii comunica și fără cuvinte?
-Oamenii comunică fără cuvinte în mod normal și natural. Te poți înțelege cu cineva numai din priviri, cu toții am trăit asta, sau poti simți o anumită persoană, îi poți simți starea, dispoziția, nemulțumirile etc. Comunicarea non-verbală este extrem de importantă pentru mine în teatru în general, dar iată că acum am și făcut un spectacol pe tema asta. Emoția nu cred eu că stă în primul rând în cuvânt. Ci într-o sumă de factori în care cuvântul e doar o părticică. Gândul e de departe mai important.
-Te-ai așteptat ca lumea să reacționeze așa bine la premiera piesei „Călin…” ?
-Da. Pentru că am încredere în spectacol, în munca depusă acolo, și mai ales în Eliza Judeu. Cred despre ea că e o actriță care merită, și mai mult reușeste acest rol.
– Ce te interesează să transmiți în/prin spectacolele tale: emoții sau idei?
– Și emoții, și idei și întrebări. Doar să ofer eu răspunsuri sau păreri nu mă interesează. Și să spun povești.
– Când ai vazut prima piesă de teatru ce ți-a atras atenția la ea?
– Cred ca am dormit la prima piesă de teatru pe care am vazut-o. Oricum eram mic, foarte mic. Asta nu înseamnă că nu mai adorm și acum.
-Când ai jucat prima dată într-o piesă de teatru?
-În clasa a IV-a, dacă se pune, am jucat la serbarea clasei cu un monolog. Era vorba despre un băiețel care vorbea cu un ciob de sticlă. Excelent!
– De ce ai ales teatrul ca zonă de exprimare (artistică) şi nu alt domeniu?
– Am făcut mult teatru în liceu iar la un moment dat fără să-mi dau seama a devenit inevitabil că asta voi face și după aia. Cumva paleta de posibile meserii s-a restrâns încet, încet până când n-a mai rămas decât teatrul. Deci nici eu nu știu exact.
-Ți-a influențat, în vreun anume fel, teatrul viața personală?
-Da. Enorm. Aproape până în punctul în care coincid. Teatrul pe care îl fac eu este extrem de personal și sper să rămână așa. Dar îmi mai găsesc momente în care evadez.
-Cum te-a ajutat I.D Fest-ul în ceea ce privește cariera de regizor, în construirea personalităţii tale?
-Cred că a fost ca o relație de lunga durată. În diferite posturi am participat la toate cele 14 ediții de până acum. Am jucat, regizat, organizat, am făcut ateliere iar în ultimii doi ani am fost în juriu. Cu mare drag mă întorc la Fest să ajut cum pot în fiecare an. Am crescut cu Festul încă din liceu și e un eveniment care nu lipsește în nici un an din calendarul meu.
– De ce te-ai mutat în București și nu ai ramas aici, în Bacău, în orașul tău natal?
-De fapt sunt un nomad. Am lucrat în timp în Cluj, București, Brăila, Piatra Neamț iar la Bacău în afară de recentul spectacol am mai lucrat și acum doi ani spectacolul „We Are Camera”.
-De ce ai renunţat la actorie pentru a face regie? Mai joci? Vei mai juca?
-A venit cumva natural. Cred că îmi folosește enorm școala de actorie în munca mea de regizor. Sunt dacă vrei unul dintre regizorii care sunt de partea actorilor mai mult decât a unei concepții. Și deocamdată nu voi juca. Nu știu până când. Vom vedea.
-Ce anume te motivează să regizezi piesele de teatru?
-Îmi place teatrul și îmi place să lucrez. Asta e suficient pentru mine. În afară de asta în fiecare proiect am alte motivații, asta pentru că în general fac lucruri destul de diferite, zic eu.
-Cu ce tip de oameni îțî este mai ușor/îţi place să lucrezi?
-Cu cei care sunt foarte buni și care și vor să lucreze. O combinație nu foarte ușor de găsit.
A consemnat Ioana Chebac, elevă în clasa a X-a, la Colegiul Național ”Ferdinand I”, membră Teen Press a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Mai multe informatii despre Horia Suru și activitatea sa profesională, pe www.horiasuru.ro.
Textul a fost publicat în primul număr al Revistei ”New Press” (iunie 2014), a Palatului Copiilor Bacău.
Be First to Comment