Press "Enter" to skip to content

Arta, ca mod de supravieţuire

arta

În acea sâmbătă m-am întâlnit pentru prima dată cu Henri Matisse. Pe 5 noiembrie, într-o sâmbătă dimineaţă, Galeriile “Alfa” din Bacau au fost invadate de mici jurnalişti, de la Palatul Copiilor Bacău. Printre ei, şi eu.

La primul pas făcut în expoziţia “Henri Matisse. Triumful modernismului”, mă întrebam: “Ce «pictor» celebru mai este şi Henri Matisse?”. Nu înţelegeam ce legătură au titlurile cu lucrările lui. Datorită lui Iulian Bucur, profesor şi critic de artă, am înţeles biografia artistului Henri Matisse, dar mai ales am învăţat să îmi folosesc imaginaţia, pentru că îţi poate deschide porţi spre o lume în care un moment neprietenos poate aduce un moment frumos, ca în cazul pictorului nostru.

Henri Matisse se naşte în anul 1869, în ziua de 31 decembrie. Pe parcursul vieţii întâmpină câteva obstacole dure. ”Datorită” acestor “capcane” ale destinului, Matisse devine un celebru pictor francez. “Pictor” îl poţi denumi atunci când nu îl cunoşti. Problemele lui de sănătate l-au determinat să îmbine foarfeca, în loc de pensulă, cu acuarelele. Ajutorul artistului, care nu se lasa “doborât” de orice şi, în acelaşi timp, care îţi arată că poţi fi mai ambiţios, îi pregătea coli de hârtie pictate. Henri le îmbina şi crea colaje spectaculoase la care nu te-ai fi putut gândi.

Văzând minunatele lucrări, încercam să nu mă uit la titlu, încercam să îmi folosesc ochiul visător şi încercam să ghicesc ce a vrut să “grăiască” artistul. Voiam ca timpul să se oprească în loc, să nu mai fugă.


Miruna Sava, 12 ani, clasa a V-a, elevă a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *