Press "Enter" to skip to content

Atelierul de mărțișoare de la Palatul Copiilor Bacău vestește venirea primăverii

Copiii de clasele primare de la Cercul de Artă Textilă al Palatului Copiilor Bacău se pregătesc de primăvară! Împreună cu profesorul lor coordonator, Emma Grecia, ei au realizat manual, în ultimele două săptămâni, peste 100 de mărțișoare și tot atâtea felicitări și tablouri cu patchwork, toate create cu iubire și spor. Elevii pregătesc și multe surprize pentru a le putea face mămicilor o mare bucurie. Felicitările și mărțișoarele au fost realizate cu foarfece, lipici și acuarele, din carton, pânză de sac, pânză de jaluzele, paste în formă de fundiță, șnururi colorate și ornamente realizate prin metoda quilling. Au făcut acest efort pentru a putea transmite tuturor oamenilor bucuria primăverii. O parte dintre materiale au fost aduse de părinți (ex. pastele în formă de fundiță), altele au fost puse la dispoziția elevilor de către Palatul Copiilor Bacău și altele au fost achiziționate de profesorul coordonator de cerc.

              Obiectele confecționate de către copii vor putea fi admirate și cumpărate pentru a fi oferite cadou, în zilele de 5 și 6 martie, la Cora Bacău, în cadrul evenimentului ”Primăvara începe cu…noi”, organizat de Palatul Copiilor Bacău. Prețurile vor fi stabilite de către copii, un mărțișor putând costa între 1 leu si 10 lei.

 Gigi Alesio Săchelaru, un băiețel în vârstă de 10 ani, mărturisește că i se pare distractiv să vină la cursurile de Artă Textilă. E creativ și poznaș dar foarte corect în evaluări. Spune că felicitările cele mai frumoase le-a făcut Ioana, însă la mărțișoare nu poate alege: ”Păi cel mai frumos mărțișor nu e nici unul. Toate îs frumoase. N-am nici unul preferat”. Ce l-a inspirat să creeze mărțișoare? ”Păi pe mine m-au inspirat să fac mărțișoare personajele alea de la Orange”, ne mai spune înainte de a se întoarce la lucru. 

 

Mărțișorul este un simbol românesc pe care ar trebui să îl perpetuăm, să îl transmitem din generație în generație, să nu-l uităm. Noi mereu facem mărțisoare înainte de 1 Martie, chiar dacă nu avem în fiecare an târg. Și felicitările au ieșit frumoase, îmi plac foarte mult cele pictate cu flori de măr sau cu lăcrămioare, toate sunt frumoase. O să vedem cum o să se vândă, și dacă nu o să se vândă o să le ia copiii acasă”, ne-a declarat Emma Grecia, profesorul coordonator al Cercului de Artă textilă al Palatului Copiilor Bacău.

Pentru Emma Grecia, ”inima” Cercului de Artă textilă de la Palatul Copiilor Bacău, luna martie are mai multe semnificații: ”Martie înseamnă venirea primăverii, sărbătoarea bucuriei, un moment de renaștere a vieții și… ziua mea (râde). Chiar dacă an de an face zeci și sute de mărțișoare pentru a sărbători sosirea primăverii, pentru Emma cele mai frumoase ”mărțișoare”, ne mărturisește chiar ea, sunt elevii săi, care îi sar în brațe de câte ori o revăd.

Teodora Tabarcea, clasa a IV-a, 10 ani:

Erica Vența: De ce ai vrut să vii la Artă textilă?

Todora Tabarcea: Pentru ca am văzut ca pot sa creez.

Erica Vența: Ați pregătit ceva special pentru părinți de 1 Martie?

Teodora Tabarcea: Marțișoare și felicitări.

Erica Vența: De ce ai vrut să faceți surprize pentru mămici?

Teodora Tabarcea: Să le surprindem.

 

Ioana Ailenei, clasa a IV-a:

Erica Vența: De ce ai vrut să vii la Artă textilă?

Ioana Ailenei: Pentru ca îmi place arta textilă și pentru că avem o doamnă bună și drăguță.

Erica Vența: De ce ați vrut să faceți surprize pentru părinți?

Ioana Ailenei: Pentru ca e frumos să faci câte o surpriză.

 

Teodora Popovici, clasa a IV-a

Diana Cucu: Credeți că prin acest proiect veți reuși să inspirați și alți copii?

Teodora Popovici: Păi, da, să vină și ei la cursuri și să își deschidă imaginația.

Diana Cucu: Credeți că veți avea succes cu acest proiect?

Teodora Popovici: Da, dar nu în bani, ci în inspirație.

 

Daria Diaconu, clasa a IV-a:

Miruna Voicu: Ce înseamnă pentru tine Artă textilă?

Daria Diaconu: Pentru mine înseamnă relaxare.

Miruna Voicu: Cum te-ai simțit când ai făcut mărțișoarele?

Daria Diaconu: Păi a fost relaxant și plăcut.

Miruna Voicu: Tu ai vrut să mergi la Artă textilă sau părinții?

Daria Diaconu: Eu am vrut.

Miruna Voicu: De ce?

Daria Diaconu: Pentru că eu cred că am o înclinație către artă textilă.

Miruna Voicu: Cum a fost pentru tine în prima zi aici?

Daria Diaconu: A fost o zi minunată.

 

Reportaj realizat de eleve ale Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de prof. Laura Huiban (Bibire)

Autoare interviuri&reportaj:

Alexandra Vaman, clasa a III-a

Andreea Bujor, clasa a III-a

Erica Vența, clasa a III-a

Miruna Voicu, clasa a III-a

Diana Cucu, clasa a IV-a

Autoare foto: Andreea Bujor&Laura Huiban

 

 

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *