Press "Enter" to skip to content

“Concert fără sfârșit“

Locurile din Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” nu au fost suficiente vineri, 22 februarie 2019, la cea de-a V-a ediție a ,,Concertului fără sfârșit, eveniment organizat de Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău, în cadrul căruia au fost invitați să evolueze pe scenă absolvenți ai secțiilor de muzică și coregrafie, acum mari artiști, care au făcut cunoștință și cu marile scene ale lumii.

În  spectacol au evoluat Robert și Delia Farțade, la nai și la saxofon, care fac parte și din RD Orchestra, apoi Cvartetul ,,Consonanțe“, din care fac parte Alexandra Elefterescu Tăbăcaru, la violoncel, Andrei Onofrei și Ștefan Epuran, la vioară, și Iulian Bolog, la violă, Andra Romașcanu, care a susținut trei momente extraordinare de coregrafie, Cornelia Zurita Villafranca și Cătălin Stănescu, la pian, și Adriana Văcaru, la oboi.

Vedetele serii de vineri au fost cei din RD Orchestra care au făcut întreg Ateneul să răsune de aplauzele puternice ale publicului.

La sfârșitul concertului, una dintre directoarele Colegiului de Artă, profesoara Dana Bîrzu, a oferit diplome artiștilor care au urcat pe scenă, sponsorilor și partenerilor media. Aceasta a declarat că numele evenimentului ”Concert fără sfârșit“, în care participă doar absolvenți ai colegiului în fiecare an, a fost pus la propunerea lui Sebi Șufariu, corespondentul de la Tele 1 Bacău, care a spus că acest concert nu se va termina niciodată deoarece vor exista mereu absolvenți talentați care să urce pe scena Ateneului în fiecare an.

Sava Denisa, clasa a IX-a, elevă la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Comments are closed.