“Cum s-au cunoscut bunicii mei?” era o întrebare care până nu demult m-a măcinat multă vreme, până când, într-o zi, mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat-o pe bunica mea Teodora, în vârstă de 84 de ani. Cum a auzit această întrebare, bunica s-a schimbat brusc… faţa ei s-a luminat şi a devenit mai zglobie. S-a aşezat pe pat lângă mine şi cu ochii luminoşi a început să povestească:
“Era în 1946, drept în ziua de Înălţarea Domnului… ne-am dus la horă şi acolo ne-am băgat în horă, ca fetele, ca băieţii. Şi aşa ne-am cunoscut. Mie mi-a plăcut din prima. Şi eu lui la fel. Îmi era drag că era cuminte, judecat, că avea grijă de mine ca altceva. Pe urmă mai venea duminca la horă, cum era atunci, ne mai vedeam”.
Au stat aşa până toamna, în noiembrie, în ziua de hram,când bunicul a trimis omeni din satul lui, Gunoaia/Dumbrava, la peţit, acasă la bunica. Când i-a zărit, şi a auzit ce caută rudele bunicui acasă la ea, s-a ascuns după sobă, povesteşte bunica zâmbind. Avea doar 16 ani şi jumătate şi nu ştia ce înseamnă măritatul. „S-o credeţi voi că mă mărit, le-a spus râzând alor săi, da’ nici cu curcile nu stau”. Cu toate acestea, până la urmă s-a căsătorit cu bunicul. Mai ales că părinţii ei au fost şi ei de acord. După o lună de la căsătorie, bunica şi bunicul au plecat în Constanţa, căci pe atunci era foamete iar la ţară era sărăcie. După aproape doi ani şi jumătate petrecuţi acolo, s-au întors acasă, în Răchitoasa, unde bunicul s-a angajat ca pădurar la Ocolul Silvic; s-au mutat la un canton în pădure, unde au stat 17 ani, după care la un alt canton, ”Boul roş”. După 29 de ani petrecuţi în cantoane s-au mutat într-o casă veche de mai bine de 170 de ani, din Răchitoasa.
Deşi diferenţa de vârstă dintre ei era de 11 ani, nu s-au certat niciodată, iar bunica i-a iertat mereu greşelile bunicului. Au avut o căsnicie frumoasă şi o gospodărie mare şi bogată. Au avut împreună patru copii: trei băieţi şi o fată. Au trecut bine peste toate greutăţile şi problemele din viaţă şi aşa au ajuns să trăiască împreună 57 de ani. Bunicul a murit acum 11 ani, dar privind la chipul bunicii, în timp ce vorbeşte despre el, pot spune că în inima ei mai trăieşte şi astăzi.
Malei Paula Roxana, elevă în clasa a X-a, la
Textul a fost publicat în primul număr al Revistei ”New Press” (iunie 2014), a Palatului Copiilor Bacău.
Be First to Comment