De la etajul opt, lumea pare să arate altfel. Oamenii, obiectele, natura, totul este diferit, atât ca dimensiune cât și ca frumusețe sau însemnătate. Astfel, ritmul vieții pare a încetini și totul se petrece mai încet.
Observ deseori că atunci când mă aflu pe pământ mașinile trec în goană pe stradă și totul se mișcă atât de repede de parcă ar fi o derulare a momentelor vieții noastre într-un minut. Oamenii trec pe lângă mine grăbiți, fiecare având diferite sentimente, unii sunt supărați, alții veseli sau îndrăgostiți, toți fiind în căutarea a ceva și fiecare încercând să ajungă cât mai repede acolo unde își dorește. Indiferent de anotimp și natura pare grăbită să-și facă simțită prezența în mod inedit. Muguri care izbucnesc în flori, flori care (se) trec rapid , frunze policrome care cad, fulgii de zăpadă care se înghesuie să acopere pământul.
De sus toate acestea se schimbă. Oamenii par a fi niște ființe de hârtie în diferite culori, ce mișună mai degrabă ca niște furnici în drumul lor. Intensitatea asurzitoare a sunetului mașinilor se aude în gol ca și cum ar fi la kilometri distanță dacă m-aș afla pe pământ. Fiecare claxonat își schimbă sunetul diluându-se și pierzându-se în cer. Soarele apare încet de sub nori și luminând puternic se oglindește tihnit în ferestrele balconului meu. Vântul adie lent formând un sunet melodios. Clădirile, inclusiv biserica din apropierea mea, par a fi construite cu o precizie maximă, cu răbdare.
De jos totul pare a fi presant, aglomerat, important dar de sus priveliștea este alta. Tot ce trebuie să faci este să fii atent la ceea ce te înconjoară și să privești lumea cu imaginație, pentru că totul pare a lua atunci o altă formă. Privind oamenii de sus, de exemplu, toți sunt la fel: mici, fără chip, doar niște punctulețe ce au sentimentele ascunse și o înfățișare ascunsă.
Stoleru Alin-Andrei, clasa a IX-a, elev al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Be First to Comment