Press "Enter" to skip to content

Despre România

O țară este ca o familie. Te ajută să trăiești o viață mai bună și mai liniștită. Câteodată, nu realizăm cât de bine este să trăim înconjurați de oameni care ne pot ajuta atunci când avem nevoie.

Personal, simt multă speranță pentru România, că poate deveni o țară mai bună.

Viața unui copil în România poate fi grea uneori, poate avea un program școlar mai greu, cum e cel de după – amiază, pentru care poate să îi ia mai mult timp acomodarea, mai ales dacă nu reușește să acopere toate sarcinile școlare în timpul rămas dimineața.

Cred că un lucru la care mulți politicieni nu se gândesc este că un copil nu ar trebui să fie văzut doar ca elev și nu trebuie exploatat. În loc de parade și festivități Guvernul ar putea realiza diferite dezbateri tematice legate de Ziua Națională a României.

Cea mai mare nemulțumire a mea ca trăitor în România este că Guvernul pare nepăsător în legătură cu situația României și cu neajunsurile pe care aceasta le dovedește în comparație cu alte țări europene.

Sunt de părere că o țară ideală este departe de a deveni o realitate pentru România, dar s-ar putea începe cu o comunicare mai clară a deciziilor luate de politicieni, care să poată fi înțeleasă de orice categorie de vârstă a cetățenilor.

Cel mai important este să nu ne lăsăm intimidați de neajunsuri și să încercăm să facem tot ce putem pentru țara noastră.

Alexandra – Maria Șuștac, elevă, în clasa a V-a, la Școala nr. 10 Bacău și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Foto credit: Ștefania Maftei, 13 ani, elevă la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Comments are closed.