Școala ”Miron Costin” Bacău va organiza miercuri, 29 noiembrie 2017, ora 9.00, un flashmob dedicat zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Toți copiii de clasele primare vor ieși în curtea școlii, împărțiți în trei grupe: Albastru, Galben, Roșu. Ei vor purta eșarfe care vor corespunde culorii care dă numele echipei din care fac parte. Când un profesor le va da semnalul, toți copiii vor ridica eșarfele în aer, formând drapelul țării noastre.
Toți copiii din școală de la clasele primare sunt foarte entuziazmați, încât vorbesc numai despre acest eveniment!
Diana Cucu, clasa a IV-a, 10 ani, elevă a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Be First to Comment