Într-o zi ca toate celelalte l-am întrebat pe bunicul Victor, în vârstâ de 85 de ani, despre vremea când era tânăr. Am văzut că întrebarea mea i-a atins o coardă mai sensibila. Părul alb, cu un început de chelie, completează chipul bunicului meu. Faţa sa este marcată de riduri, mai ales pe frunte şi în jurul ochilor, ce ne spun de la sine depre viaţa şi anii grei prin care a trecut, o viaţă plină de greutăţi, uneori. Cu o voce groasă şi puţin tremurată, a început să-mi povestească despre cum era în razboi.
“Armata română şi cu cea germană au pornit un razboi asupra armatei ruse. Regele Mihai a încheiat cu ruşii un armistiţiu, şi le-a dat drumul de au plecat şi au fugit după nemţi. Eram la cosit, împreună cu cumnatul meu, şi vedeam avioanele pe cer cum împuşcau pe câmp, iar nemţii şi-au lăsat acolo maşinile blindate şi tancurile, deoarece nu mai puteau înainta cu ele. Noi ne-am panicat când i-am vazut şi ne-am ascuns în pădure din calea lor. Apoi a venit un alt batalion nemţesc, care a trecut mai departe, spre Ungaria.”
Mi-am văzut bunicul cu lacrimi în ochi. Am vrut să-l mai întreb câte ceva dar nu a mai vrut să-mi răspundă… A mai spus doar că toate aceste întâmplări din acea vreme l-au marcat emoţional, şi l-au făcut să devină mai matur totodată.
Madalina Grapinoiu, elevă în clasa a X-a la Colegiul ”Henri Coandă”, membră New Press a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău
Textul a fost publicat în primul număr al Revistei ”New Press” (iunie 2014), a Palatului Copiilor Bacău.
Be First to Comment