Press "Enter" to skip to content

Interviu cu poeta Cristina Ștefan: “Toate, în destinul unui om, se leagă de primii ani ai vieții”

Am cunoscut-o pe doamna Cristina Ștefan acum câțiva ani la cursul de Scriere creativă de la Școala Populară de Arte și Meserii din Bacău. O profesoară de poezie de nota 10, foarte specială pentru mine, poetă și vicepreședinta Uniunii Scriitorilor din Bacău. Iar prin acest interviu aș dori să o cunoașteți și dumneavoastră.

Carina Gheorghe: -Cum ați ajuns la concluzia că sunteți pasionată de poezie?

Cristina Ștefan: -Toate, în destinul unui om, se leagă de primii ani ai vieții. Copilăria mea, în cartierul de pe malul Negelului, între oameni buni, trăind la casă cu grădină și porumbei, dar cu pierderi ireparabile (tatăl și sora) au făcut din mine omul contemplativ și melancolic de azi – trăsături indispensabile unui poet… Lectura multă apoi a definitivat pasiunea. Asta nu înseamnă că este nevoie de suferință pentru a putea să scrii, doar că, uneori, suferința potențează latura meditativă a omului.

– Credeți că este nevoie de poezie în viața unui om?

– Sigur.

-Cum ați argumenta?

Poezia este un refugiu spiritual, un educator al părții bune din noi, poezia este filozofie și înțelegere a frumosului omenesc. Poezia este tasul celălalt din balanța realism dureros/spirit meditativ. Este, dacă vrei, forța supremă a gândirii, mai mult decât filozofiile lumii, pentru că un poet nu numai gândește lucrurile și faptele lumii, ci le ansamblează într-o formă artistică a cuvintelor.

– Cum ați descrie viața dumneavoastră ca poetă internațională?

– Împlinită… dar nu m-am gândit vreodată la acest calificativ. Nu a contat vreodată câți oameni mă citesc, ci a contat să pot să exprim liric ce am simțit, ce am gândit.

– Ce cărți ați scos până acum?

– 21 de volume de autor și șase antologii de scriitori cu sute de autori.

– Care este cea mai recentă carte scoasă de dumneavoastră și care este povestea ei?

– Un roman. Călătorie la Salzburg. Un roman scris în 10 ani, reluat, părăsit, iar reluat. Un roman în mai multe genuri epice dar terminat în nota mea preferată de fantastic, un roman cu piese autobiografice, psihologic prin tema sa principală: alteritatea personalității umane.

– Care este titlul cărții dumneavoastră preferate? De ce este aceasta o carte preferată?

– Nu am o carte preferată. Am un stil preferat: în proză, fantasticul, abstractul, absurdul, SF-ul, la Gabriel Garcia Marquez, Bulgakov, Maupassant, Balzac, de la noi, Eminescu, Voiculescu, iată! Dan Perșa – un mare prozator al genului.

– Cine v-a inspirat să scoateți prima carte de poezii?

– Filozoful George Pruteanu- prin 2005 – eram membru pe site-ul său, celebrul său site de erudiție – mi-a spus că ar trebui să public. La Bacău, Calistrat Costin mi-a spus după lectură: „- Fato, tu chiar scrii!“. M-am decis greu să public, mai întâi on line, după 40 de ani, și pe hârtie, după 50.

– Cu cine ați colaborat până acum la publicarea cărților?

-Cu foarte mulți alți scriitori din țară și din străinătate, dar tot scriitori români. Am și propria editură ArtBook.

– Care va fi următoarea carte care va fi publicată?

– O carte de critică de întâmpinare, al treilea volum din jurnalul meu de lectură Însemnări (ne)critice – aflat în

Foto: Mihnea Baran

pregătire. Adunate sunt peste 500 de recenzii și m-a impulsionat enorm, în această activitate, premiul de critică literară acordat de USR, Filiala Bacău în 2014. Mă consider cititor atent, nu critic literar. Mai scriu și la roman, al patrulea roman, de data asta unul satiric. Poezii aș avea, de un volum. Scriu mult. Dar public selectiv. Un volum, indiferent de gen, trebuie lucrat cu atenție. Sunt împotriva publicării maculaturii. În cenaclul meu, Lira21, sunt profesori filologi, care au publicat primul volum după 5-6 ani de autotestare și abia când au fost convinși, ei înșiși, că pot ieși public, au realizat prima carte.

 – V-ați gândit vreodată că vreuna dintre cărțile dumneavoastră ar fi un eșec? Argumentați.

– Nu. Tocmai spuneam cum public. Public ambițios în calitate, sunt perfecționistă. Eșecuri nu am avut, asta nu înseamnă că dacă aș relua vers cu vers, sau pasaj cu pasaj din cărțile mele nu aș rescrie, nu aș corecta, nu aș modifica. În scris vezi mereu altfel, te divizezi în mai multe priviri, te exprimi divers. Scrisul este un caleidoscop!

– Cum credeți că ar schimba poezia gandirea copiilor?

– În primul rând i-ar apropia de natură, de sentimente, căci, iată, sunt deja supertehnnologizați… Eu am scris despre jocurile pe calculator, cu bune și rele, am ținut și o conferință la o școală dragă din Bacău. Nu sunt împotriva jocurilor pe calculator, dar cred că așa cum ne jucam noi afară în timp limitat de părinți, și ele, jocurile, ar trebui limitate. Scrisul de mână în simbioză cu propria gândire dezvoltă mai firesc mintea umană decât mecanicismul de pe calculator… ar trebui dozate corect aceste două activități ale copiilor. Iar poezia dacă se află în temperamentul și posibilitatea mentală a copilului ar trebui încurajată.

– Ce sfaturi aveți pentru cei care ar vrea să se apuce de poezie?

– Să citească poezie! Multă poezie, din genuri diferite, ca apoi să-și găsească stilul propriu și autentic de scris.

– Cum a fost să lucrați cu copiii în cadrul cursului de scriere creativă? De ce nu-l mai faceți?

– A fost cea mai frumoasă perioadă a mea ca scriitor. Eram emoționată și eu la fiecare lecție ținută cu copii talentați. Eram onorată să le aflu poveștile, scrisul, gândirea. Am fost foarte mândră de realizările lor, de scrisul lor. Nu l-am întrerupt eu… l-aș relua oricând. Nu s-a mai aprobat postul și activitatea la Școala Populară de Arte și Meserii Bacău.

– Cum a fost experiența de la Școala Populară de Arte și Meserii?

– O experiență minunată. Nu eram novice, având un cenaclu cu 400 de scriitori, pe care îi îndrumam, de peste 10 ani, subliminal; eu nu mi-am arogat vreodată bagheta unui profesor, dar aveam opinii, păreri, considerente, spuneam clar, la texte, ce mi-ar fi plăcut, ce s-ar modifica, ce nu mi-a plăcut… și asta o fac din deținerea teoriei literare, a criteriilor lirice… asta e! ce am citit se adună în viziune personală. Dar, în literatură este un criteriu pe care m-am bazat mereu în școala mea blândă de poezie( definiție poetul Adrian Suciu), criteriul relativismului. În literatură, subiectivismul trebuie să conducă la aplicarea relativismului. Sunt multe de spus… Aș repeta oricând acea experiență dacă mi s-ar oferi oportunitatea.

-Credeți că i-ați învățat ceva pe elevii dumneavoastră la cursul de scriere creativă? Ce?

 – Da. Am și acum răspunsurile lor, definițiile lor pentru artă, literatură, limba română, cultură. Definiții uneori geniale. Apoi păstrez toate textele lor, apărute în antologia Dintre sute de catarge… Am încercat să tratez fiecare membru al cenaclului nostru conform temperamentului său, încurajându-i pe toți să scrie personalizat… Un temperament avea Rareș și total opus Ștefan Năstuneac. Ciprian Murariu avea sclipiri, iar cel Mic, clasa a doua, Marius Baghiu, ne-a uimit pe toți cu vocabularul amplu și gândirea înțeleaptă la cei 8 anișori. Fratele lui, Alex, este deja un om al artisticului la Liceu. Apoi talentata ta surioară, imbatabilă la recitare. Andrada Broșu o contemplativă, iar tu, Carina, un talent de exprimare. Răzvan Lupu avea clar talent literar, mi-amintesc și acum textul lui cu un obiect preferat la care el a ales Mânăstirea Neamț… bun text! Apoi, piesa noastră de teatru, scrisă de voi și ansamblată de mine, a avut succes. A fost aplaudată de oficialitățile Bacăului. Pe toți v-am considerat prietenii mei scriitori. Sper și văd că tu menții vie experiența noastră literară împreună, că anii aceia și lecțiile ținute ne-au folosit, și mie, și vouă.

-Vorbind de poezie cum v-ați vedea dumneavoastră peste 20 de ani?

– Ce frumoasă întrebare… nu m-am gândit…dar la 80 de ani nu toți putem fi o Nora Iuga. Cert este că știu de la bătrânii mei care s-au dus, că și la vârste înaintate, un om rutinat în a citi, poate să-și dezvolte fanteziile scriind. Am exemplele colegilor mei din Filiala USR Bacău, cu vârste înaintate, dar plini de vervă în scris: Viorel Savin, Calistrat Costin, Petre Isachi… Dar nu avem decât speranța în ziua de mâine și e frustrant să speri ceva care nu se va îndeplini. Trebuie ca fiecare zi dată de Dumnezeu să fie faptă, să nu treacă fără să faci nimic pentru spiritul tău, sau pentru ceilalți. Dacă noi, oamenii, am avut genetic marea șansă a inteligenței, a făptui cu ea, este însuși scopul speciei.

-De când scrieți poezii v-a schimbat cu ceva acest lucru?

– …este de gândit dacă scrisul te schimbă în vreun fel sau fericit este cel care se poate exprima în scris. E o aptitudine care se relevă clar la lectură, de aici și atâtea eșecuri ale unor oameni care doar cred că se pot exprima literar. Dacă ar fi, însă, să trasez caracteristici ale oamenilor care scriu ar fi cam așa: introspecție, meditație, cultură, lectură multă, răbdare, cumpătare, echilibru. Pentru mine a fost o aptitudine din copilărie, eu și scrisul am fost frați și ne-am iubit… am trăit împreună cu bune și cu rele.

– Cum ați ajuns să fiți vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Bacău?

-Chiar nu știu. Probabil că activitatea mea intensă de a promova scriitorii, de a-i lectura și a scrie recenzii a contat la vot.

-Ce idei de proiecte aveți acum că sunteți vicepreședintele Uniunii Scriitorilor?              

– La alegeri, în aprilie 2018, am spus votanților că indiferent de rezultatul votului, și nu țin morțiș să fiu aleasă în comitetul de conducere al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, eu voi face ceea ce am făcut și până acum: voi promova scriitorii, voi scrie despre ei, voi participa la proiecte literare și evenimente, asigurând partea jurnalistică de reclamă și promovare. Cam asta am și făcut! Proiecte sunt mereu. În Bacău este activitate culturală efervescentă, și-s mulțumită că o fac cunoscută la un înalt rating.

– Ce relație aveți cu colegii dumneavoastra scriitori? De cine sunteți mai apropiată și de ce?

-… relaționarea cu scriitori, sau între scriitori e dificilă. Scriitorii sunt în genere personalități puternice, cu orgolii înalte, cu tipicuri și obiceuri poate atipice, au ciudățenii, au salturi și căderi în comportament… dar îi leagă o trăsătură comună, cultura. Oamenii culți au caractere alese, cultura crește spiritul și nu vei găsi un om cult care să fie lipsit de caracter. Eu pornesc în orice relație de colegialitate, de prietenie, de colaborare cu scriitorii, de la aceste premize. Am și prieteni scriitori, și colegi și relaționări doar cordiale. Mizez pe buna înțelegere între oamenii literați și literaturizați. Ar fi lipsit de tact să fac liste și nominalizări. Dar nădăjduiesc ca dintr-o mie de scriitori să am și prieteni.

-Vă mulțumesc!

– Îți mulțumesc, cu prețuire, Carina. Mult succes în activitatea jurnalistică!

Carina-Ioana Gheorghe, clasa a VII-a, elevă la Școala Gimnazială “Alexandru cel Bun” Bacău și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Comments are closed.