Deoarece în perioada pandemiei și a școlii online ne confruntăm cu mai multe probleme de natură psihică, am vrut să aflu părerea unui psiholog pe acest subiect și ce sfaturi ne poate da un specialist în domeniul sănătății mintale, pentru a trece mai ușor peste această perioadă.
Am avut plăcerea să îi iau un interviu domnului psiholog George Rebegea, specializat, în principal, în psihoterapia depresiei, anxietate și evaluarea personalității.
”Timpul alocat școlii și cel necesar temelor în exces pot duce, cumulat, la burnout”
Patricia Unguru (clasa a XI-a): Ce efecte majore are școala online pentru dezvoltarea unui copil/ adolescent?
George Rebegea, psiholog: Dacă ne referim la copii care dețin un telefon sau un calculator cu acces la internet, atunci putem spune ca sunt norocoși și au pe mai departe șansa la educație. Insă, sunt foarte mulți copii din mediul rural care nu au aceste facilități și ei vor avea un mare handicap educațional în raport cu primii.
- Participând la școala online, și, implicit, la cursuri din confortul casei noastre, am observat că, noi, elevii, suntem din ce în ce mai sedentari. Ce sfaturi aveți pentru noi în acest caz?
Pentru a evita sedentarismul și crearea de obiceiuri nesănătoase, recomand ca în fiecare pauză să se facă puțină mișcare. Pot fi scurte exercitii de gimnastică în cameră iar, la sfârșitul orelor, se poate face o plimbare în afara locuinței.
- Multi elevi afirmă că școala online este mai solicitantă când vine vorba de teme, decât era școala clasică. Ce impact au aceste teme în exces pentru elevi?
Temele în exces înseamnă mai mult timp petrecut în fața calculatorului, și pe scaun, iar, de aici, pot să apară consecințe nefaste în ceea ce privește sănătatea coloanei vertebrale sau cea a vederii. De asemenea, timpul alocat școlii și cel necesar temelor în exces pot duce, cumulat, la burnout, cu efecte nedorite pe termen lung: oboseala cronică, reducerea concentrării, memoriei, procrastinare. Poate apărea și anxietatea de performanță sau stări de frustrare.
”Un risc major este acela de izolare socială, fobie socială și ipohondrie”
- Din propria experiență, în această perioadă, învățând de acasă, simt că sunt mult mai obosită, nu am motivație și foarte probabil mulți simt la fel. Ce sfaturi ne puteți da pentru a fi mai productivi?
Oboseala este rezultatul orelor petrecute în exces în fata calculatorului, atât pentru orele online, cât și pentru jocuri sau social media. Programarea eficientă a timpului, renunțarea la activitățile online neesențiale permit ochilor și creierului să se odihnească. Este necesară o pauză de minimum 30 de minute în a utiliza orice tip de device. Iar ora de culcare nu ar trebui să depășească ora 22.00.
Sugerez schimbarea obiceiului de a utiliza telefonul, calculatorul, televizorul, cu un stil de viață activ, care să includă sport, plimbări mai lungi și alimentație crudă (salate verzi, fructe și legume).
- În perioada pandemiei, am cunoscut sentimente de anxietate, am devenit mai stresați, am suferit chiar și de insomnie. Ce am putea face să ne conectăm cu noi înșine și să avem un program de somn benefic pentru noi? Ce activități ar trebui să facem să scăpăm de stres și anxietate?
Așa cum spuneam și mai sus, un program riguros de odihnă. Oră fixă de culcare, folosirea patului din dormitor doar pentru somn, nu și pentru alte activitati precum citit, învățat sau făcut teme. Stresul și anxietatea fac parte din viața noastră și, uneori, sunt și benefice. Atunci când depășesc un prag patologic, trebuie intervenit.
Pentru a depăși stările anxioase este foarte important de a identifica triggerul și soluțiile aferente. Ca și activități, sportul, conectarea cu natura, mici bucurii și recompense personale, comunicarea cu prietenii, socializare.
- Ce schimbări in comportament vom avea in viitor fiecare dintre noi, în urma obligativității de a respecta aceste măsuri precum purtarea măștii, distanțarea socială?
Purtarea măștii trebuie privită doar ca o măsură de protecție și nu un mod de a te ascunde, iar distanțarea socială trebuie să reprezinte doar distanța fizică recomandată între persoane, pentru a preveni contaminarea, și nu o distanțare emoțională. Un risc major este acela de izolare socială, fobie socială și ipohondrie.
- Înainte ni se spunea să micșoram timpul în fața telefonului/laptop-ului, deoarece este foarte dăunător pentru sănătatea noastră și acum stăm în timpul săptămânii minimum șase ore pe zi, timpul pentru teme nefiind inclus în acest interval. Ce părere aveți despre faptul că acum stăm mai mult timp pe device-uri? Cum ne afecteaza acestea la nivelul sănătății mintale?
Răspunsul este asemănător unei intrebări adresate mai sus: oboseala cronică, hiperexcitabilitate, nervozism, anxietate / depresie.
”A crescut destul de mult numărul de persoane cu atacuri de panică și anxietate”
- Fiind o perioadă nouă pentru toată lumea, ce sfaturi aveți pentru părinți? La ce nevoi ale copiilor trebuie să fie mai atenți?
Această perioada este nouă atât pentru părinți, cât și pentru copii, și acum se dă de fapt un test al comunicării eficiente. Părintele nu poate ghici mereu nevoia copilului, dar o poate afla întrebând, iar copilul să îi răspundă concret. De asemenea, ar trebui să supervizeze numărul de ore petrecute pe calculator sau alte device-uri, modul de alimentație, persoanele cu care socializează în mediul online.
- Puteți face vreo legătură între perioada prin care trecem, cu numeroase restricții de ordin social, și cazurile pe care le vedeți la cabinet? În ce fel?
În aceasta perioadă a crescut destul de mult numărul de persoane cu atacuri de panică și anxietate. Cauza este teama de îmbolnăvire sau, mai bine spus, de moarte, datorată Covid 19. Din cauza știrilor care scot în evidență doar numărul de morți, lipsa paturilor din spitale, îmbolnăvirea cu Covid 19 este asociată cu decesul. Însă, un procent semnificativ din îmbolnăviri se vindecă acasă, cu tratament simptomatic, sub supravegherea medicului de familie.
Un interviu realizat de Patricia Unguru, clasa a XI-a, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Comments are closed.