INTERVIU/ Părintele Arsenie (Sihla): ”Biserica, şi România noastră, încă mai are tineri care sunt apropiaţi de Dumnezeu”

Undeva, departe de lumea noastră ”dezlănțuită”, la Mănăstirea Sihla, din Ţinutul Neamţului, viața are un alt ritm și o altă însemnătate. Este, măcar uneori, necesar și util sufletului să respirăm aerul acestor oameni care au ales să trăiască în slujba lui Dumnezeu, și să ne amintim de adevăratele valori, să punem spiritualitatea pe un loc important între prioritățile noastre, să reînvățăm să respirăm într-un ritm firesc și să ne recăpătăm încrederea și credința. Am avut bucuria de a-i lua un interviu părintelui Arsenie, trăitor la mănăstirea Sihla, căruia îi mulțumesc pentru răspunsuri, îndrumare și inspirație.

Interviu realizat de Tudor Pascu – Mihail, clasa a IV-a, elev la Școala nr. 10 și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

”Bunica mea a fost mentorul meu, ea m-a îndrumat către drumul bisericesc”

Tudor Pascu Mihail (clasa a IV-a): Părinte, vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea! Ce lecţii ar trebui să învăţăm din această perioadă de criză prin care trecem?

Părintele Arsenie (Mănăstirea Sihla): Să ne smerim şi să luăm această situaţie ca fiind din mâna lui Dumnezeu. Căci tot Dumnezeu a îngăduit-o, pentru păcatele noastre.

Ce visaţi să ajungeţi când eraţi mic?

Visam să ajung călugăr. Acesta a fost visul meu de când m-am trezit pe lumea aceasta. Îmi plăcea de mic să mă joc cu cele sfinte, îmi plăcea să mă joc de-a preotul, de-a călugărul.

Cum s-a produs apropierea de Dumnezeu? Părinţii v-au îndrumat?

Îmi pare rău să spun că NU. Eu am crescut la bunica mea, la mama tatălui meu de la un an, la 14 ani. Bunica mea a fost mentorul meu, ea m-a îndrumat către drumul bisericesc. Bunica mi-a insuflat acest drum al vieţii. Îmi aduc aminte că, după şcoală, îmi dădea să mănânc, iar după ce terminăm temele îmi aducea un lighean cu porumb pe care îl aşeză la marginea patului pe un scaun, eu fiind aşezat pe pat mă învaţa Psalmul 50. Îmi punea şi cartea pe marginea ligheanului iar eu continuam să fac treabă cu mâinile dar şi să citesc Psalmul 50. Uneori mă trezea şi noaptea pentru a mă întreba de Psalmul 50, iar dacă greşeam mă punea să-l recit de la început. Da. Bunica mea a fost cea care m-a îndrumat pe calea bisericii.

”Cred că aveam 15 ani când am ajuns la Sihla”

Care a fost prima întâlnire cu Dumnezeu?

Prima mea întâlnire cu Dumnezeu a fost în momentul în care am ajuns în Biserică, când bunica mea m-a dus de mânuţă la Părintele din satul natal şi a zis: „Părinte, binecuvântaţi-l să ajungă preot”.

Care a fost primul lucru pe care l-aţi făcut când aţi ajuns la Sihla?

Eram copil atunci, cred că aveam 15 ani când am ajuns la Sihla, doar ca închinător – la mănăstire vii ca închinător, nu ca vizitator, în vizită se merge la muzee – şi am rămas impresionat de părinţii de aici. Erau clădirile vechi, când am venit eu, era alt corp de chilii, alţi părinţi, era cu totul altceva pe atunci. Ca şi frate începător, când am venit am avut primul contact cu părintele stareţ, aveam mari emoţii cu privire la hotărârea Dumnealui de a mă primi sau nu în mănăstire. A doua zi am fost pus la „ascultare”, la „trapeză”.

Ce reprezintă tinerii pentru Biserica Ortodoxă Română?

O parte sunt foarte apropiaţi de Dumnezeu, îţi spun din experienţa personală. Am avut binecuvântarea să stau timp de o săptămână la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, lângă raclă, şi am văzut foarte, foarte mulţi tineri care am înţeles că sunt credicionși, văzându-i cum se închinau. Biserica şi România noastră încă mai are tineri care sunt apropiaţi de Dumnezeu şi cred cu adevărat în EL. Mai sunt şi scăpări, căci fiecare pădure are uscaturile ei.

Poate Biserica să aducă un plus de sinceritate și educație în rândul tinerilor?

Pentru unii, Da. Pentru unii, NU.

”Menirea noastră este ca tot omul să se mântuiască

şi la cunoştinţa Adevărului să vină”

Care este menirea oamenilor?

Menirea noastră este ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină.

Aveţi vreun regret?

Câteodată da, am. Deoarece am învăţat multe şi ar trebui să fac mai multe din toate câte ştiu.

Sunteţi un om fericit?

Am momente când sunt foarte împlinit, dar Om fiind, din fire slabă, mai cad şi am şi eu neputinţele mele. Nu pot spune că sunt un om fericit, dar am momente de bucurie în care îmi place unde sunt şi ceea ce fac.

Oare ce ar trebui să înţelegem noi, tinerii, prin ”iubirea de vrăjmaşi”?

În cadrul Sfintei Liturghii, Mântuitorul spune: ”Să ne iubim unii pe alţii”. Dumnezeu este al iubirii, nu al urii. Fericiţi sunt făcătorii de pace. Nu ai să auzi niciodată, nicăieri, „Fericiţi, făcătorii de rele”. ”De-ţi va greşi ţie fratele tău, nu de şapte ori ci de câte zaptezeci de ori, iartă-l”.