INTERVIU/ Regizorul Ciprian Huţanu: ”Fac spectacole care să atingă emoţiile tuturor vârstelor”

Ciprian Huţanu este actor de animaţie, profesor universitar doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași şi regizor al unor spectacole fabuloase.

În calitatea sa de regizor, domnul Ciprian Huțanu a revenit în Bacău pentru a monta o nouă piesă la Teatrul Municipal “Bacovia” – Secţia Animaţie. După succesul avut cu piesa “Hainele cele noi ale împăratului”, regizorul ieșean ne-a lansat o nouă provocare, cu un scenariu atipic după cunoscuta poveste „Motanul încălţat”, de Charles Perrault.

Premiera acestui spectacol a avut loc in data de 31 ianuarie 2021, iar pentru mine a reprezentat un lucru inedit prin modul in care a fost pus totul în scenă. „Motanul încălţat”, în viziunea domnului regizor Ciprian Huţanu, se prezintă ca un spectacol nonverbal, la care sunt adăugate elemente de proiecţie video şi păpuşi de mari dimensiuni.

Am stat de vorbă cu dumnealui, după avanpremiera spectacolului, despre teatru, sprijinul familiei, proiecte de suflet, experimentarea în teatru, prietenie și pandemie.

Bună seara! Sunt Tudor Pascu Mihail, elev la Şcoala Gimnazială nr 10 Bacău, în clasa a IV-a, şi la Cercul de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău. Și aș dori să vă adresez câteva întrebări.
Bună seara! Sunt Ciprian Huțanu, am 43 de ani, şi ceva…. sunt profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, predau Arta animaţiei, şi când mai am timp mai fac şi regie de teatru, în teatre precum este cel din Bacău, unde vina acum a doua oară.

”Spectacolul nonverbal e spectacolul cel mai drag mie”

Tudor Pascu Mihail: Ce v-a determinat să faceţi un spectacol nonverbal? De ce ați ales această formulă pentru ”Motanul încălțat”?

Ciprian Huțanu: Spectacolul nonverbal este spectacolul cel mai drag mie, dintre toate tipurile de spectacole – pentru că spectacolele de animație sunt de multe feluri, în primul rând pot fi nonverbale şi verbale, dar mai sunt şi de diverse feluri ca forme – de animaţie, cu tipuri de păpuşi diferite – păpuşi la paravan, păpuşi de dimensiuni mari, cât actorii, care se joacă în scenă, sau elemente animate, cum ar fi zmeul din spectacolul de astăzi. După cum ați văzut, zmeul nu era un personaj definit, din cap până în picioare, ci erau doar niște elemente care sugerau un anumit tip de personaj. Aceasta este o tehnică regizorală care se poate aplica doar la animaţie, deoarece personajul respectiv poate să ajungă oriunde în scenă, nu este limitat de constituţia unui actor. Această tehnică îţi permite să realizezi aproape tot ce ţi-ai propus să faci într-un spectacol.

Este mai greu să faceţi o piesă vorbită sau fără voci? De ce?

Să ne gândim simplu. Dacă tu vrei să-mi comunici mie ceva repede, ce faci? Îmi spui propoziţia respectivă iar eu o înţeleg, sau nu. Dacă îţi propui să-mi transmiți ceva fără să vorbeşti, cred că e un pic mai greu.

Credeţi că spectacolul ”Motanul încălțat” este destinat copiilor sau adulţilor?

Eu cred că nu este niciun spectacol care să fie special pentru copii sau special pentru adulţi. Aceasta este părerea mea, ca regizor de teatru de animaţie, şi eu, în general, fac spectacole care să atingă emoţiile tuturor vârstelor. Pentru acest spectacol, „Motanul încălţat”, ar trebui specificat un segment de vârstă foarte clar, de peste patru sau chiar cinci ani.

Vă place mai mult să faceţi piese în Bacău sau în Iaşi? De ce?

(Râde, nota mea.) Răspund sincer la această întrebare, cu riscul de a te supăra. Îmi place mai mult să lucrez în Iaşi, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că eu în Iaşi locuiesc. Şi atunci, când fac spectacole în Iași, seara îmi pot petrece timpul cu băieţelul meu. Am un băieţel pe nume Iosif, iar când sunt plecat în Bacău sau în alte oraşe ne vedem doar pe WhatsApp, pe video, și stăm de vorbă în fiecare seară câteva minute, în care îi povestesc ce am făcut eu, iar el îmi povesteşte întâmplările prin care a trecut în acea zi, dar nu e ca actunci când stăm împreună de-adevăratelea. Din acest punct de vedere, personal, prefer să fac spectacole în Iaşi, dar fiecare teatru, din fiecare oraş, are un anumit tip de trupă, cu actori diferiţi, şi sunt anumite spectacole pe care, uneori, ești ”obligat” să alegi să le montezi în altă parte decât la tine în oraș, pentru că fiind actorii diferiți, ai posibilități mai mari din punct de vedere profesional.

”Eram convins că nu o să montez niciodată un spectacol

după povestea Motanul încălțat”

Când v-aţi întâlnit prima oară cu povestea ”Motanul Încălţat”?

Habar n-am! Ştiu doar că nu mi-a plăcut! Nu mi-a plăcut povestea deloc. Eram convins că nu o să montez niciodată un spectacol după povestea ”Motanul încălțat”. Nu mă-ntreba de ce nu mi-a plăcut această poveste pentru că nu pot să-ţi răspund, nu știu sigur. La un moment dat a răsărit o idee de spectacol, şi odată cu acea idee a venit tocmai povestea ”Motanul încălţat”, şi uite că a ieșit un spectacol care eu sper că v-a plăcut.

Cum aţi ales povestea ”Motanul Încălţat” ca inspiraţie pentru un spectacol?

A fost întâi o idee de spectacol, m-am gândit cam cum ar trebui să fac spectacolul, și apoi m-am gândit ce text ar merge ca eu să utilizez acea idee la maximum de posibilităţi. Astfel am ajuns la un număr foarte redus de piese şi eu am ales ”Motanul încălţat”, iar directaoarea Teatrului Municipal ”Bacovia”, doamna Eliza Noemi Judeu, a fost de acord cu propunerea mea. Consider că această poveste reprezintă un text de referinţă printre poveştile universale, fiind un pic atipică, nefiind scrisă în linia basmelor universale clasice, pentru că, sunt convins că ați observat, Motanul încălțat nu e tocmai un model de erou. El are alte tertipuri prin care îşi atinge obiectivele şi trebuie să-l tratăm doar ca pe un personaj.

De ce aţi ales să faceţi acest spectacol în Bacău?

Pentru că la Bacău am făcut propunerea de proiect, pentru că eu cunoşteam trupa de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia”, de la spectacolul precedent – „Hainele cele noi ale împăratului”, pentru că unii absolvenţi de la şcoala la care eu predau sunt angajaţi aici şi-i cunoșteam foarte bine și știam că pot lucra frumos cu ei. Și toate aceste energii s-au adunat în jurul nostru şi iată că acest proiect a ajuns să fie pus în scenă în Bacău și să aibă acum premiera.

V-a impresionat reacţia publicului?

Nu prea m-a impresionat, pentru că, din păcate, suntem într-o perioadă destul de tristă şi de grea, şi m-ar fi impresionat într-adevăr dacă ar fi fost sala plină, dar acum acest lucru este imposibil, deoarece avem niște reguli de respectat şi din acest motiv publicul a fost un pic timid în a-şi exprima sentimentele la finalul piesei, tocmai pentru că și spectatorii vedeau că doar o treime din sală era ocupată, pentru că așa sunt regulile. Dar noi trebuie să ne bucurăm de aceste lucruri frumoase care ni se întâmplă acum, aşa cum ni se întâmplă, cred eu.

Cum vi se pare viaţa culturală băcăuană?

Nemaipomenită!

A meritat sacrificiul făcut de dumneavoastră, în sensul timpului acordat teatrului băcăuan pentru a realiza acest spectacol?

Eu aşa cred! Dar mai cred că această judecată ar trebui să o aveţi şi voi… Înțeleg din întrebările pe care mi le adresezi că ai niște noţiuni destul de serioase pentru vârsta ta, apropo de legătura profesionalism, cultură, teatru… Personal, pot să spun că a meritat, au fost şi momente grele, dar au fost mult mai multe momente frumoase în construcţia spectacolului. În final, am văzut că toată lumea avea zâmbetul pe buze, mă refer aici la cei care au lucrat la ”Motanul încălțat”, inclusiv eu.

”Exact în momentul în care ceilalţi doresc pauză,

eu funcționez la randament maxim”

În ce interval orar aveţi cel mai mare randament şi de ce?

Exact în momentul în care ceilalţi doresc pauză, eu funcționez la randament maxim, adică după ora 12.00, şi pot lucra în acest mod până târziu în noapte. Este un mecanism personal, pe care mi l-am antrenat din vremea facultăţii. Chiar dacă dimineaţa sunt un pic mai lent, mai mormăit, până mă trezesc bine, după ora 12.00 funcționez excelent. În schimb, meseria asta nu prea îți dă voie să ai asemenea mofturi Și atunci, de exemplu, la spectacolul ”Motanul încălțat” noi am început repetiţiile la ora 8.00. Eu, ca regizor, pe lângă notiţele mele, trebuie să mă pregătesc şi psihologic pentru întâlnirea cu actorii. Din aceste motive, mă trezeam și aici foarte devreme, luam micul dejun, respiram un pic, mă gândeam la ce trebuie să facem, și la noi acest ”facem” începea la ora 10.00. Și atunci trebuie să fii în formă maximă.

Ca spectator cum vi s-a părut piesa?

Ca spectator? E foarte interesantă povestea asta. Întotdeauna, eu, ca regizor, reușesc să fiu un spectator în adevăratul sens al cuvântului doar în momentul când are loc premiera. Îmi propun de multe ori să fiu spectator la unele repetiţii şi reuşesc doar până la un punct. Dar la premieră sunt spectator, și atât, un spectator avizat, și atunci pot observa toate micile neîmpliniri, inclusiv ale mele, sau mai degrabă ale mele. Niciodată nu am reuşit să privesc din unghiul spectatorului în timpul repetițiilor, deși am acest exercițiu, dar nu reușesc în totalitate decât la premieră.

În echipa dumneavoastră de la Iaşi, de la Synchret, v-aţi gândit să cooptaţi şi copii?

Nu. Sunt lucruri pe care copiii le fac, şi trebuie să se bucure de momentele copilăriei, şi sunt lucruri pe care adulţii le fac, şi trebuie făcute cu responsabilitatea adulţilor, nu cu infantilitatea copiilor. Copiii au lumea lor, adulţii au responsabililitățile lor, din lumea lor. Voi, copiii, vorbiţi foarte frumos şi tânjiţi spre momentele când veţi deveni adulţi, dar când veţi ajunge ca noi, o să vă fie dor de zilele și de momentele copilăriei, când aveai voie să greşeşti fără ca oamenii să sufere din cauza greşelii tale.

” Teatrul de astăzi îşi extrage resursele din tradiţiile locului”

Am citit în CV-ul dumneavoastră că aţi jucat şi în alte ţări. Cum vi se pare publicul român faţă de publicul din alte ţări? Dar felul de a face teatru?

Publicul este public, şi atât. Oamenii sunt oameni, şi atât. Dar nu trebuie să uităm niciodată că oamenii din ţări diferite sunt influenţaţi de culturi diferite, în fiecare țară fiind o altă cultură. Atunci când vrei să te integrezi într-o comunitate străină de a noastră, nu trebuie să uiţi de cultura care îi influenţează pe acei oameni. Eu am lucrat cu o companie privată din Praga unde era o trupă internaţională de actori. A trebuit să mă adaptez, nu tuturor culturilor, ci să mă integrez într-un mediu care era un amalgam de culturi, şi, trebuia ca împreună să ajungem în acelaşi punct. Efortul meu a trebuit să fie în aceeași măsură de intens, ca şi al tuturor celorlalţi. Și să știți că foarte puțini au reușit să ajungă unde ni se cerea, adică la profesionalism.

Felul de a face teatru este, evident, diferit de la o ţară la alta, fix din aceleași motive, pentru că sunt culturi diferite, tradiții diferite. Teatrul de astăzi îşi extrage, în mod vizibil sau un pic „ascuns”, resursele din tradiţiile locului respectiv. Noi avem tradiţiile noastre româneşti, aveam cultura noastră, felul nostru de a gândi şi de a crede în diverse lucruri, sensibil sau mai puţin sensibil diferit faţă de alte ţări sau de alte culturi. Și e firesc să fie așa.

”Nu mi-a plăcut niciodată să joc personajul principal”

Dacă aţi juca unul dintre personajele din ”Motanul încălțat”, ce v-ar plăcea să interpretaţi? Şi de ce?

(Râde, nota mea) Nu mi-a plăcut niciodată să joc personajul principal, fiindcă mie mi se pare că personajul principal este plictisitor. Dacă aş fi jucat în această piesă, cu siguranţă aş fi vrut să joc rolul dragonului. Dar actorul Giuseppe Torboli, cel care face capul dragonului şi vocea, le face atât de bine, încât, eu m-aş simţi înfricoşat să mă apropii acum de personaj (râde, nota mea), pentru că ar trebui să-l fac măcar ca el, dacă nu să-l și depășesc.