Press "Enter" to skip to content

INTERVIU / ȘCOALA ONLINE, pro și contra / CE CRED ELEVII: ”Școala online ne izolează”

Trei elevi de clasa a IX-a, de la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, Mara Ilinca Sechel (foto 2), Rareș Goroneanu (foto 3) și Ana-Maria Lungu (foto 4), ne-au mărturisit opiniile lor despre școala online, așa cum o percep ei la 16 ani. Interviurile au fost realizate de Roxana Ioana Neguriță (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.

”Eu prefer școala tradițională”

Roxana-Ioana Neguriță: Ce schimbări ai observat în modul de predare al profesorilor de când faci orele online?

Mara Ilinca Sechel: Am observat că orele online ne oferă nouă, elevilor, prilejul de a studia lecția dată de

profesor pe cont propriu în majoritatea timpului. Domnii profesori ne comunică, de obicei, detaliile cele mai importante legate de subiectul pe care îl discutăm, dar ne și clarifică lucrurile pe care nu le-am înțeles, pentru a putea să ne descurcăm.

Roxana-Ioana Neguriță: Care sunt avantajele acestei metode de învățare?

Mara Ilinca Sechel: Avantajul principal e că domnii profesori pot apela mult mai ușor la materialele didactice acum (ex: powerpoint), lucru ce nu putea fi făcut întotdeauna în clasele în care situația materială era una nevaforabilă, iar elevii nu dețineau un laptop sau un videoproiector.

Roxana-Ioana Neguriță: Care sunt dezavantajele acestei metode de învățare?

Mara Ilinca Sechel: Unul dintre dezavantaje este că predarea online ar putea fi incomodă, aceasta solicitând multe ore în fața calculatorului. Al doilea dezavantaj este că elevii nu se pot concentra la fel de bine la lecția predată de profesor, aceasta fiind comunicată de obicei printr-un apel video.

Roxana-Ioana Neguriță: Îți dorești să înveți în acest mod și după pandemie? (De ce?)

Mara Ilinca Sechel: Nu îmi doresc să învăț în acest mod și după pandemie, deoarece sunt de părere că școala online “ne izolează” de amintirile memorabile pe care ar trebui să le creăm în incinta liceului, alături de colegi.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce ai schimba la orele online?

Mara Ilinca Sechel: Nu aș schimba nimic la orele online.

Roxana-Ioana Neguriță: Îți place să faci orele online? (De ce?)

Mara Ilinca Sechel: Chiar dacă prefer orele normale, cred că orele online ne oferă mai mult timp liber decât am fi avut înainte, având ocazia să ne axăm pe pasiunile și hobby-urile noastre la sfârșitul programului de ore online.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce consideri că ar trebui făcut ca orele online să devină mai eficiente?

Mara Ilinca Sechel: Cred că orele online sunt deja destul de eficiente, însă sunt de părere că ar ajuta ca toți elevii să participe la oră, pentru a ajuta profesorii să ne evalueze mai ușor

Roxana-Ioana Neguriță: Preferi școala tradițională sau cea online?

Mara Ilinca Sechel: Eu prefer școala tradițională.

Roxana-Ioana Neguriță: Cum ai descrie școala online? (într-o frază)

Mara Ilinca Sechel: Școala online este o alternativă bună a celei normale, iar datorită ei elevii își pot continua cursurile de acasă, reușind să țină pas cu materia.

”După pandemie vreau înapoi la școală”

Roxana-Ioana Neguriță: Ce schimbări ai observat în modul de predare al profesorilor de când faci orele online?

Rareș Goroneanu: Acum profesorii sunt mai deschiși și înțelegători. Nu mai pun presiune pe noi si nici nu ne mai stresează.

Roxana-Ioana Neguriță: Care sunt avantajele acestei metode de învățare?

Rareș Goroneanu: Pot să fiu mai concentrat dacă vreau și orele sunt mai scurte, deci nu te plictisești atât de tare. Ne trezim și mai târziu ceea ce e bine și, în plus, scrii mai puțin.

Roxana-Ioana Neguriță: Care sunt dezavantajele acestei metode de învățare?

Rareș Goroneanu: Uneori dacă e plictitisor dorm la oră. Și profii nu pot vedea ce faci, ceea ce e și bine și rău, dar uneori parcă e mai bine să te vadă.

Roxana-Ioana Neguriță: Îți dorești să înveți în acest mod și după pandemie? (De ce?)

Rareș Goroneanu: Nu! După pandemie vreau înapoi la școală, să îmi văd colegii și prietenii, să interacționez cu ei, să râd și să mă simt bine.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce ai schimba la orele online?

Rareș Goroneanu: Nimic, sunt bune așa.

Roxana-Ioana Neguriță: Îți place să faci orele online? (De ce?)

Rareș Goroneanu: Să fac ore online e bine, pentru că mă trezesc mai târziu și ora e mai scurtă, dar e și rău pentru că nu mai interacționez cu colegii și stau mai mult cu ochii în telefon sau calculator.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce consideri că ar trebui făcut ca orele online să devină mai eficiente?

Rareș Goroneanu: Nimic, sunt destul de bune așa. Nu am ce să le reproșez.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce propuneri de activități ai pentru orele online?

Rareș Goroneanu: Să fie interacție, să vorbim unii cu alții, să facem dezbateri.

Roxana-Ioana Neguriță: Preferi școala tradițională sau cea online?

Rareș Goroneanu: Cea tradițională! Clar!

Roxana-Ioana Neguriță: Cum ai descrie școala online?

Rareș Goroneanu: Unică.

”Școala tradițională este mult mai eficientă și mai bine organizată”

Roxana-Ioana Neguriță: Ce schimbări ai observat în modul de predare al profesorilor de când faci orele online?

Ana-Maria Lungu: Modalitatea aceasta de desfășurare a orelor nu le permite profesorilor să predea lecțiile în mod obișnuit, așa că nu mai este pusă atât de multă presiune asupra elevilor. Deși încă vor să țină pasul cu materia, ne oferă libertatea să învățăm așa cum ne este confortabil.

Roxana-Ioana Neguriță: Care sunt avantajele acestei metode de învățare?

Ana-Maria Lungu: Desi scurtarea timpului orelor de curs nu este chiar benefica, unul dintre avantaje este oportunitatea oferita elevilor de a-si organiza sarcinile pentru scoala asa cum vor, pentru a-si usura procesul de invatare. Cu siguranta, nu am putut preveni situatia actuala, dar experimentarea cu diferite metode de predare este oricand benefica.

Roxana-Ioana Neguriță: Care sunt dezavantajele acestei metode de învățare?

Ana-Maria Lungu: Nu toti elevii au acces la electronice pentru a accesa orele online, sau nu detin cunostinte in acest domeniu pentru a se descurca. Alt dezavantaj ar fi ingreunarea procesului de notare sau monitorizarea elevilor in diversele sarcini scolare pe care le primesc.

Roxana-Ioana Neguriță: Îți dorești să înveți în acest mod și după pandemie? (De ce?)

Ana-Maria Lungu: Din punctul meu de vedere, scoala traditionala este mult mai eficienta si bine organizata. Elevii pot fi mai stimulati atunci cand profesorul le prezinta lectiile in fata lor in aceeasi incapere, nu prin intermediul unui ecran. Dar, avand in vedere situatia actuala, cred ca intoarcerea la scoala obisnuita ar pune in pericol intreaga populatie, asa ca scoala online este cea mai buna alternativa.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce ai schimba la orele online?

Ana-Maria Lungu: Cred ca orele online ar putea fi mai lungi si mai interactive. Stiu ca aceasta situatia este neobisnuita si nu este usor de asimilat. Insa, chiar si in aceste vremuri, trebuie sa ne concentram pe educatie (dupa posibilitati, dar similar ca acum cateva luni).

Roxana-Ioana Neguriță: Îți place să faci orele online? (De ce?)

Ana-Maria Lungu: Orele online sunt placute daca profesorul are o dispozitie buna si este motivat sa predea/lucreze cu elevii. Avand in vedere ca majoritatea orelor online decurg in acest fel, imi plac orele online pentru ca ma ajuta sa tin pasul cu materia si sa ma pregatesc pentru anii viitori, chiar si in aceste conditii.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce consideri că ar trebui făcut ca orele online să devină mai eficiente?

Ana-Maria Lungu: Orele ar putea fi mai eficiente daca elevii ar fi mai dedicati, daca orele ar fi mai lungi (pentru ca 20 min nu sunt suficiente pentru unele materii importante, in opinia mea) si parcugerea materiei facuta mai rapid.

Roxana-Ioana Neguriță: Ce propuneri de activități ai pentru orele online?

Ana-Maria Lungu: Un lucru care ar putea face orele online mai placute ar fi o atitudine mai relaxata a profesorilor. Traim vremuri complicate si nu este nevoie sa ne grabim sau sa ne suprasolicitam, asa cum obisnuiam in timpul scolii fizice. Mai putine sarcini pentru restul zilei ar fi benefice, de asemenea.

Roxana-Ioana Neguriță: Preferi școala tradițională sau cea online?

Ana-Maria Lungu: Prefer scoala traditionala.

Roxana-Ioana Neguriță: Cum ai descrie școala online? (într-o frază)

Ana-Maria Lungu: Cea mai buna alternativa a educatiei in timpurile noastre, ajutata de tehnologia avansata si evolutia umanitatii.

Comments are closed.