Press "Enter" to skip to content

Natura s-a dezlănţuit la Balul Bobocilor Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri”: “Bloom”, by Raluca Pichiu

bloom

La numai 22 de ani, tânăra Raluca Alexandra Pichiu a expus pe scena Teatrului de Vară “Radu Beligan” o surprinzătoare colecţie vestimentară, ”Bloom”, ce surprinde fâşii din natură. Defilarea a avut loc în cadrul Balulul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”, unde 20 de eleve au fost alese pentru a reprezenta câte un element din natură. Originalitatea ei a impresionat publicul, dar şi o elevă participantă la miss, care a rugat-o sa îi creeze rochia pentru ţinuta de seară. Raluca ne-a acordat putin timp pentru a raspunde la câteva întrebări :

Ce te-a inspirat în alegerea temei?

-Cel mai mult m-a inspirat iubirea faţă de Univers şi faţă de natură. Am ales această temă deoarece consider că oamenii ar trebui să fie mult mai atenţi la ce se petrece în jurul lor, să iubească mai mult şi să aprecieze natura şi Universul, astfel încât să se creeze între ei o armonie. Iar numele colecţiei, “Bloom”, care vine din engleză şi înseamnă “a înflori”, se referă tocmai la această armonie dintre om şi Univers. Consider că dacă omul este centrat în sine şi este în armonie cu Universul şi cu natura îl face să înflorească atât pe dinăuntru cât şi pe dinafară.

-Ai lucrat singură sau te-a ajutat cineva? Cât timp ţi-a luat?

-Le-am lucrat singură, pe majoritatea, dar bunica mi-a aratat câteva lucruri, a fost aşa, ca un stâlp al meu în demersul ăsta, m-a învăţat cum să cos, cum să tai materialele, ea mi-a pus bazele. De asemenea, a fost şi la prezentare şi a fost foarte încântată. I-au placut foarte mult rochiile. Desenele erau făcute de vreo trei – patru ani, însă mi-a fost frică să le expun. Am lucrat timp de şase săptămâni la ele, cate cinci – şase ore pe zi.

-De ce ai ales să fie o colecţie doar pentru fete?

-Nu am învăţat să fac haine şi pentru băieţi. Mi se par, momentan, mult prea grele pentru mine, deoarece nu am urmat niciun curs de design, iar de mică am fost fascinată doar de moda pentru fete şi de partea aceasta mai feminină, care să exprime frumuseţe şi senzualitate. Însă, pe viitor, mi-ar plăcea să învăţ.

bloom2

-Ce te-a determinat să faci această primă colecţie? Vor mai urma şi altele?

-De mică am fost pasionată de lumea modei, doar că am ales dansul, eram pasionată de amândouă, dar a trebuit să aleg una singură. De câţiva ani tot desenez destul de des pentru că încă mi-a rămas moda în suflet şi m-am gândit că ar fi timpul să încerc să-mi realizez şi acest vis. Cu siguranţă vor urma şi altele, deja am în minte şi alte colecţii şi voi începe cât mai curând să lucrez la ele. Fiecare prezentare aş vrea să aibă o anumită temă şi să transmită câte un mesaj. De exemplu, colecţia “Bloom” a avut ca mesaj această armonie cu universul şi natura, iar următoarea aş vrea să conţină la fel, un anumit mesaj. Aş vrea să fie ceva despre a trăi o viaţă cât mai sănătoasă şi aici mă refer mai mult la mâncare, ceva inspirat tocmai din alimente şi fructe pentru a atrage mai multă lume sa treacă la regimul raw vegan.

-De ce ai ales tocmai “Alecsandri”? De ce ai prezentat colecţia la balul acestui colegiu? Ti s-a propus sau ai vrut tu?

-Am fost elevă la Alecsandri şi mi-au plăcut foarte mult perioada de liceu şi profesorii, majoritatea au fost foarte apropiaţi, au ştiut să fie alături de noi în orice, să ne dea sfaturi, să ne susţină şi mi-a fost mai uşor. Nu mi s-a propus, eu am fost şi am vorbit şi au fost de acord.

-Ce a însemnat Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” pentru tine?

-Cu siguranţă au fost patru ani minunaţi şi o etapă importantă din viaţa mea, care m-a făcut să-mi dau seama de anumite lucruri, să mă dezvolt atât pe plan personal, cât şi profesional.


-Câte piese conţine colecţia şi ce materiale ai folosit? Ce semnifică fiecare piesă vestimentară?

-Colecţia contine 20 de piese. Nu am găsit materialele pe care le-aş fi vrut, dar cel mai mult am folosit minimat, jerse, catifea şi elemente naturale: conuri de pin, scoici şi mult tul. Fiecare a reprezentat câte ceva, am început cu Sistemul Solar, iar apoi tot ce include acesta, adică Soarele şi cele 8 planete pentru ca apoi să trec la cer şi la elementele terestre precum fluturii, copacii, păunul, şi marine. Fiecare piesă vestimentară a reprezentat câte un element din natură.

bloom3

-Eşti mulţumită de rezultatul final? Ce se va întâmpla cu aceste rochii create de tine şi incluse în colecţie?

-Da, sunt foarte mulţumită, iar multă lume m-a sunat şi m-a felicitat, multa lume nu se aştepta, nu ştia că fac aşa ceva, că am această pasiune, şi chiar şi pagina mea de facebook a început să adune like-uri. Rochiile vor fi puse spre vânzare pe blogul meu si pe pagina de Facebook.


-Ştiu că în afară de faptul că eşti creator de modă eşti şi profesor de dans. Care dintre cele două activităţi îţi place cel mai mult? De ce?

-Da, sunt instructor de dans modern la două cluburi din Bacău: Oblio şi Funclub şi la Teatru, unde am copii cu vârste între patru şi 14 ani şi merg cu ei la diferite concursuri, unde câştigăm de obicei şi premii. Ultimul la care am fost cu trupa Funclub a fost “Sărbătoarea Artelor Moderne”, unde am luat trofeul. Îmi plac foarte mult amândouă. Copiii îmi dau foarte multă energie pozitivă şi au un loc în sufletul meu, nu aş putea renunţa la niciuna. Designul mă atrage că este frumos, exprimă atât de multă frumuseţe şi graţie şi oamenii nu neapărat ar trebui să pună pret pe lucrurile acesta, dar îi schimbă foarte mult şi ceea ce poartă îi caracterizează şi se mulează pe personalitatea lor. Din cauza aceasta poate ar trebui să acorde puţin mai multă atenţie la vestimentaţie. E foarte important cum arăţi şi cum te îmbraci. Asta face prima impresie, primul impact.

A consemnat Claudia Lupu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, membră Teen Press a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *