Pe data de 24 septembrie, prin noua sa premieră prezentată publicului – ”Insecte”, Teatrul Municipal ”Bacovia” din Bacău a dat lumii alte persespective asupra iubirii, existenței umane, limbii latine, tăcerii, fricii, insectelor, războiului, nașterii și morții.
Spectacolul ”Insecte” este punerea în scenă a piesei ”Din viața insectelor”, într-o adaptare scenică realizată de dramaturgul Alexandru Ivănoiu și într-o regie semnată de Mădălin Hîncu.
Rolurile au fost interpretate excepțional de o distribuție formată din actorii Eliza Noemi Judeu, Bianca Babașa, Minodora Broscoi, Vlad Nicolici, Tudor Hurmuz, Dumitru Rusu și Ștefan Huluba, iar la întregirea spectacolului, ce pare universul unui vis, au contribuit de asemenea Răzvan Bordoș (scenografie), Adrian Piciorea sound design), Costi Baciu (lighting design) și George Pleșca (coregafie). Toată echipa, împreună, a conturat mii de idei ce s-au unificat în final într-una singură, plină de profunzime, o concluzie, la care se poate spune cu ușurință că nu mai rămâne loc de adăugat cuvinte.
Piesa debutează cu intrarea în scenă a actriței Eliza Noemi Judeu, ce interpretează cu mândrie un om oarecare, ale cărui afirmații de început stabilesc cadrul pentru ceea ce va urma: „Totul se clatină, toate se rotesc în jurul meu! Gata, stop, că amețesc, mi-e greață. Toate se învârtesc în jurul meu: tot pământul, tot universul…”, „Dacă aș avea rădăcini în pământ ca o floare, n-aș hoinări prin lume ca un pierde vară, dar dacă nu aș hoinări nu aș vedea lucruri”. Așadar, un simplu oarecare, nimeni, omul, insecta, ajunge să vadă toate perspectivele umane ale insectelor – fluturi, gândaci, un scorpion ce ucide fără milă, a unor greieri ce recunosc că le este frică, a unui parazit ce a văzut doar greșelile celorlați, dar continuă săle facă pe ale sale, iar la finalul acestui puzzle, un război întreg între furnici.
Ceea ce vedem nu e doar realitatea insectelor, ci și a oamenilor, pe care chiar noi, oamenii, nu ne facem timp să o vedem, decât, poate, la orele de biologie sau la vizionarea unui documentar. Ne pierdem în viețile noastre, în rutina noastră zilnică, ca la final să nu realizăm cum trecem cu vederea crimele și lăcomia din lanțul trofic, jignim sau ignorăm oameni ce parcă vor să ne deschidă ochii asupra vieții sărăcăcioase și pline de rutină atunci când cer cinci bani.
”Ce este viața?” E întrebarea ce mi-a rămas în gând, în suflet, în inimă după vizionarea unui spectacol atât de profund. Oare reușim vreodată să vedem ce este cu adevărat viața? Sau suntem prea prinși într-o luptă continuă ce nu are nici un final, altul decât moartea? Dacă din cauza noastră nu descoperim ce este viața de fapt? Care este esența, chintesența ei?
Când suntem copii observăm tot și pe toată lumea, dar mai apoi creștem și devenim adolescenți. Ajungem să fim absorbiți de școală, de „dramele” noastre zilnice. Vom ajunge și noi adulți cândva, cu siguranță voi ajunge și eu unul. Sper doar să mai am capacitatea de a-i vedea pe cei din jurul meu și să nu intru precum adulții într-o rutină infinită. Problemele, serviciul, manipularea, statul devin atât de importante în viața de zi cu zi, încât gândurile ne ajung acaparate de îndatoriri și obligații, iar la linia de finish a zilei observăm că nu am văzut pe nimeni și nimic, uneori nu ne vedem nici proprii părinți sau proprii copii, deși locuim sub același acoperiș. Uităm să ne concentrăm unii asupra nevoilor celorlalți, asupra faptului că trebuie să ne oferim reciproc iubire și ajungem timorați de frici. Sfat pentru copii: Nu creșteți! E o pierdere de bunătate, gânduri libere și iubire! Glumesc, creșteți. Și fiți Oameni!
În spatele pierderii bunătății a unui viitor adult stă o formă sau alta de manipulare. În spectacol, furnicuțele au ajuns să manipuleze mașinăria ce le putea da un avânt spre o nouă Furnicarie, plină de energie și zâmbete. Ei bine, acest plan a fost dat la o parte cât ai clipi și înlocuit cu un avânt pentru aceeași mașinărie, ce urma să devină o armă de distrugere în masă a furnicilor albastre. Își doreau să controleze totul, lmea, furnicile, pașii, munca, timpul și, cel mai important, informațiile. De ce? Pentru că pe acestea nu le deținea nimeni. Dacă nu există informația de oboseală, atunci aceasta nu este posibilă, lucru dorit și în realitatea cotidiană de patroni, șefi, directori. O armă ce la prima vedere poate trece drept neobservată. Noi controlăm informațiile. „Informația este mai puternică decât spațiul, decât timpul. Informația nu are încă stăpân! Cel ce controlează informația va fi stăpân peste toate!”
”Insecte” e un spectacol ce a lăsat multe lecții în urma vizionării sale, dar și multe întrebări cărora îmi doresc să le aflu un răspuns. Asocierile din viața reală fiind prezente la toate replicile. De la Om, până la războiul dintre Ucraina și Rusia. Mi-aș dori să pot încheia aceste idei îmtr-o concluzie, dar nu aș reuși încă să mă adun pentru a putea să fac asta. Nu pentru că nu am avut de unde extrage una, ci doar pentru că în aceste momente am prea multe idei în cap, semne de întrebări pentru noi, oamenii, ce au făcut un click în capul meu de parcă m-a atenționat să fiu mai atentă la ritmul meu alert de viață, căci viața se poate termina oricând.
Totodată, nu am reușit să conturez, integrez toate sentimentele și lecțiile ce se află în spectacolul de viață ”Insecte”. Pe unele nu le-am scris, pe altele nu le-am descoperit. ”Insecte” e spectacolul la care ai putea merge de zece ori fără să te plictisești, dar ai pleca în continuare cu noi lecții de învățat, noi reguli de aplicat, noi update-uri asupra creierului tău.
Iubește-te, acceptă-ți fricile, observă, zâmbește și mai ales acceptă-te pe tine pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți să se accepte!
Maria-Alexandra Vaman, 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”
Membră a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău
Comments are closed.