Întunericul și liniștea acaparaseră sala Teatrului Municipal ”Bacovia”. E Simpozionul Național de Estetică, și toată lumea așteaptă neașteptatul. Cortinele s-au tras, iar, într-un cadru de poveste, liniștea a fost înlocuită de câteva acorduri line și cursive. Ali Asghar Rahimi, artist iranian, a reușit ca din primele secunde să transpună micul teatru din Bacău într-un tărâm al Orientului îndepărtat și misterios. Un glas ca din ceruri, din care se desprindeau cuvinte aproape nedeslușibile, dar care îți atingeau sufletul. Cu ochii închiși, omul din fața noastră, care seamănă cu un personaj din altă lume, făcea un vals al corzilor tamburului (un instrument no-name pentru spectatorul obișnuit, dar care, o dată ce îl auzi, îți rămâne întipărit undeva, în suflet sau în minte). Muzică orientală veritabilă, căreia i s-a alăturat curând Bianca Bor, o dansatoare „din plastilină”. Simțea fiecare schimbare de acord și, împreună cu artistul iranian, exprimau prin mișcare și sunet povestea cărții „Femeia care și-a pierdut bărbatul”, de Sadegh Hedayat, tradusă din limba persană, în limba română, de profesorul băcăuan Gheorghe Iorga, și pe care acest eveniment o lansa atât de potrivit cu energia culturii din care provine.
Am închis ochii pentru cinci minute și atunci am simțit șí mai puternic efectul muzicii: nu trebuia neapărat să vezi, ci să auzi, pentru a înțelege mesajul transmis. O dată cu sunetul corzilor tamburului și cu tonul impunător al actorului – narator ce răsuna în sală, te pierdeai ușor în trăiri și credeai că porți o conversație cu autorul însuși. Emoția, apropierea metaforică de întuneric și de mister, împreună cu notele clare ce pluteau în tine și în jurul tău, te introduceau de-a dreptul în Orient (undeva, în Iran, când vremea de afară e ploioasă). Sunetul care umplea sala a devenit una dintre cele mai importante părți ale spectacolului, deoarece intensifica emoția transmisă de actor și îți dădea răgaz să te gândești câteva minute la ceea ce tocmai s-a spus…
Toată sala era prinsă în această călatorie, mai puțin două doamne vorbărețe care credeau că au venit la o veritabilă piesă de teatru și au simțit să își exprime dezamăgirea cu un ton sau două peste media permisă, perturbându-ne concentrarea. Rămânem în aceeași notă rebelă și… după un moment care îți inchidea ochii, pentru a-i deschide în interior, actorul Geo Popa, organizator al evenimentului, în mijlocul prestației sale artistice a atras atenția unui domn împătimit al tehnologiei, rugându-l de pe scena evenimentului, cu vocea amplificată de rol, să lase telefonul, iar astfel toți, noi ceilalți, ne-am trezit din vis.
Prestația muzicală completa perfect și prestația impecabilă a actorului Geo Popa. Și, la finalul spectacolului, puteam afirma, la fel ca actorul Geo Popa, că „am călatorit mult, că suntem obosiți…”, prin largul Orient… Într-o nouă ediție, 2019, a Simpozionului Național de Estetică, organizat de Centrul de Cultură și Artă ”George Apostu”, care ne-a învățat puțin mai mult decât știam, despre lumile în care trăim…
Text: Alexandra Bordeanu, clasa a IX-a, elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Foto credits: Victor Eugen Mihai (VEM). Sursa: Centrul de Cultură ”George Apostu”
Comments are closed.