Credeam că va fi o zi obișnuită dar m-am înșelat. Afară era o atmosferă mohorâtă și friguroasă. În stația de autobuz, mai mulți oameni așteptau mașina la fel de înfrigurați ca și mine. A durat mai bine de zece minute până să sosească. În autobuz eram doar patru persoane. M-am așezat pe un scaun, bucuroasă că mă aflu în sfârșit la căldură.
Deodată, din spatele meu am auzit niște sunete caudate. La început nu mi-au trezit interesul dar când s-au întețit m-am întors să văd ce se petrece. Un bărbat voma alcool. Am deschis rapid geamul pentru că mirosul era extrem de neplăcut. Când șoferul a auzit și el în sfârșit zgomotele, a oprit și l-a dat afară pe bărbatul care ne mânjise dimineața de vomă, însă în coborâre bărbatul a reușit să murdărească și mai mult podeaua, barele de sprijin și ușile autobuzului. În stația următoare, câteva doamne au luat loc pe scaune, deși văzuseră că erau murdare.
După terminarea orelor, am mers acasă tot cu autobuzul, sperând să nu se mai întâmple ceva care să mă îngrozească din nou. În mașină, câțiva adolescenți spărgeau liniștea din jur cu înjurături. Sursa lor de inspirație era un bătrân urât mirositor. Încercau să-l facă să se deplaseze în partea din față a autobuzului, departe de nările lor. Îmi era milă de el, pentru că era în vârstă și părea să nu aibă posibilități materiale. Poate nici măcar o casă nu avea. Realitatea pute uneori.
Maria Ionașcu, elevă în clasa a X-a a Colegiului Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare”, membră Teen Press a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Textul a fost publicat în primul număr al Revistei ”New Press” (iunie 2014), a Palatului Copiilor Bacău.
Be First to Comment