Press "Enter" to skip to content

Premieră la “Bacău Fest Monodrame” 2018

În data de 15 aprilie, la Teatrul Municipal ”Bacovia”, va avea loc premiera spectacolului “Draga Elena Sergheevna”, o piesă de teatru adaptată după textul semnat de Ludmila Razumovkai, tradus în limba română de Lia Crișan și Tudor Steriade. Regia spectacolului este semnată de Mădălin Hîncu, tânăr regizor originar din Bacău, iar scenografia, de Răzvan Bordos. Evenimentul face parte din programul primei zile a festivaluilui “Bacău Fest Monodrame”, organizat de teatrul băcăuan.

Spectacolul o are pe Firuța Apetrei în rolul principal, cel al Elenei Sergheevna, din ditribuție mai făcând parte Ștefan Alexiu (Volodea), Eduard Burghelea (Videa), Minodora Broscoi (Lida) și Tudor Hurmuz (Pasa).

„Ce este binele? Ce înseamnă să faci un bine? În contextul poveștii noastre ne putem întreba ce înseamnă să fii bun într-o societate coruptă? Câți dintre noi suntem cu adevărat incoruptibili? Spectacolul este încercarea mea de a oferi un răspuns la aceste întrebări. În acest moment nu știu ce înseamnă. Iată misiunea noastră și direcția spectacolului. Un spectacol despre natura binelui într-o lume coruptă”,  a declară regizorul Mădălin Hincu, despre spectacolul său “Draga Elena Sergheevna”.

Premiera este programată pentru ora 20.00. Prețul unui bilet la acest spectacol este cuprins între 30 și 35 de lei.

 Text: Ana-Raluca Bichiu, clasa a VIII-a, elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Sursa foto: Teatrul Municipal ”Bacovia”

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *