Întotdeauna mi-au plăcut oamenii loiali, modeşti şi cu simţul umorului. Printre aceştia se află şi bunicul Ion, cândva un mare povestitor. Deşi era un om obişnuit, fără prea multă carte, bunicul Ion avea inteligenţa sa aparte.
Fizic, era un om uscățiv, de înălţime medie. Batrâneţea i-o citeai dintr-o privire: păr alb ca florile unui pom, primăvara, riduri încrustate adânc pe chip, mâini tremurânde. Ochii săi verzi – căprui aveau o expresie nici tristă, nici veselă. Moral, bunicul Ion a fost un om cinstit, modest, sociabil. Iubea animalele, pământurile, tot ce însemna viaţă rurală. Viaţa şi-a dedicat-o familiei, muncind din greu ca să şi-o întreţină. A fost o persoană impunătoare, veselă, credincioasă. Îi plăceau plimbările, iubea politica, istoria, era un patriot.
Sprijinindu-se mereu într-o cârjă maro, se îndrepta adesea, cu paşi greoi, către locul său iubit, livada. „În livadă, spunea el, mă simt cel mai bine…”. Acolo se detaşa de stările și de gândurile sâcâitoare ale bătrâneţii. În livadă purta dialoguri sfătoase cu vecinii şi cu nepoţii. Copiilor le spunea, cu buzele-i subţiri, cu glasul răguşit, dar melodios totodată, cele mai frumoase poveşti. Obişnuia să dea cele mai utile sfaturi şi chiar insista să i le asculţi: “Ascultă-mă, mai uşor cu invăţatul, ce-i prea mult strică!“, îmi repeta adesea. „De multe ori este mai bine să ignori vorbele rele la adresa ta, nu le acorda atentie!”, îmi zicea alteori.
Bunicul Ion a lăsat o amprentă semnificativă în memoria copilăriei mele. “Tu ai fost o parte din sufletul său, aşa îmi spunea el despre tine, când îl vizitam…”, mi-a zis astăzi una dintre surorile sale. Tot astăzi, realizez că bunicul a fost una dintre cele mai importante persoane din viaţa mea, poate cea mai importantă. Și că sfaturile sale îmi sunt cele mai folositoare.
Marinela Corciu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul “Henri Coandă”, membră New Press a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău
Be First to Comment