”Urâții” este un obicei vechi din comuna Răchitoasa, județul Bacău, ce datează de sute de ani. Acesta constă într-un dans la care participă șapte persoane, ce interpretează șapte personaje: Căpitanul, Baba, Mireasa, Harapul, Jidanul, Doctorul, Moș Neculai. La aceștia se adaugă un muzicant sau o orchestră.
Cel care dă startul dansului este Căpitanul, care începe cântecul cu ”Foaie verde, trei scaieți, după mine, măi băieți! Câte unu, câte unu, nu mai faceți pe nebunul, mărunțel și apăsat, ca la Râmnicul Sărat!”. Se învârt în cerc după care Căpitanul spune o nouă strigătură și jocul continuă tot așa timp de câteva minute bune.
Dansul ”urâților” are rolul de a alunga răul din gospodăriile localnicilor care îi primesc și de vestire a Noului An. Grupul umblă în tot satul în zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie.
În dimineața zilei de 31 decembrie se adună în centrul satului unde dansează în văzul tuturor. Prima casă pe care o vizitează este casa primarului, iar de acolo pleacă în întreg satul.
Malei Paula Roxana, elevă în clasa a X-a, la Colegiul ”Henri Coandă”, membră New Press a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Textul a fost publicat în primul număr al Revistei ”New Press” (iunie 2014), a Palatului Copiilor Bacău.
Be First to Comment