Dacă ți-ai putea alege o zi in care să taci, care ar fi aceea? Și despre ce ai tăcea? Vineri, 14 februarie, și duminică, 16 februarie, a avut loc, la Teatrul Municipal ”Bacovia”, dubla premieră a spectacolului “Sâmbăta Gandhi tăcea”, după Anastasia Bukreeva, în regia lui Aleksandr Ogariov, o premieră absolută în România, cu o dublă distribuție.
Am intrat în sală (eu am fost la spectacol vineri) și, involuntar, m-a cuprins un fel de emoție, care mă făcea să simt că urmează să am parte de o întâlnire crucială. (Mi-am dat seama de asta abia după ce, la final de spectacol, am pășit afară din teatru, și am dat nas în nas cu frigul specific unei seri de februarie). La ora 18:00 s-a făcut întuneric în sală și a început, antitetic, să se facă lumină în noi.
Pe durata a două ore am descoperit povestea dezordonată și dureroasă a unei familii formate din cinci membri: Mot (interpretat de actorul Tudor Hurmuz), mama (Florina Găzdaru/Eliza Noemi Judeu), tata (Matei Bogdan/Valentin Braniște), Katia (Bianca Babașa), bunicul (Ion Goranda) și Karamelka (Minodora Broscoi).
Tudor Hurmuz a reușit să fie unul și același suflet cu Mot, al cărui monolog interior puternic se ”îmbrăcase” într-o conversație directă cu publicul. Viața, pentru el, era “zgomotoasă”, iar închiderea în sine devine din ce în ce mai pronunțată pe parcursul narațiunii. E ca o întoarcere a adolescentului contemporan către el însuși, o revoltă față de tot ceea ce se întâmplă în jurul său, o familie destrămată, un suflet pur și o prietenie condensată în ceva mai mult decât cuvinte. Acceptarea situației de dezbinare familială pare imposibil de acceptat pentru copil, de aceea refuză să o conștientizeze complet. Iar spectacolul devine o călătorie a sufletului uman, într-o perioadă delicată, care ne atrage atenția asupra persoanelor importante și a lucrurilor aparent nesemnificative, dar care ne dau un sens, din viețile noastre.
Nevoia adolescentului de exprimare este concentrată atât în Mot cât și în Katia, interpretată exemplar de Bianca Babașa. Dansul, care este una dintre culorile piesei, este lucrul care o face pe tânără să se “revolte” asupra ei însăși. Mișcarea scenică, realizată de coregrafa Mariana Gavriciuc, și muzica au amplificat mesajul piesei, mai ales în finalul acesteia.
Totodată, descoperim, în paralel, și povestea unei boschetare, Lisa, care și-a pierdut copilul în stația de metrou St. Petersburg, în urmă cu mai bine de 20 de ani, o poveste răvășitoare, inspirată de realitate, și care pune într-o lumină deosebită tema iubirii față de proprii copii prin comparație cu story-ul principal. Unii îi au, dar n-au grijă de ei, alții ar da orice să-i aibă, dar i-au pierdut. E și despre două feluri de pierderi…
Actrița Daniela Vrînceanu, care o întruchipează pe Lisa, și care a realizat și asistența de regie, reușește să emoționeze printr-o interpretare impecabilă, care nu are nevoie de replici; povestea ei ne atinge din umbră.
Pun accentele necesare intrigii spectacolului actorii Andreea Darie (Tanti Lena), Ștefan Alexiu (doctorul), Vlad Nicolici (Individul), completați, în momente de figurație, de regizorul tehnic Nicu Pașcu, și de tehnicienii Constantin Cojocariu (Tinel) și Gheorghiță Trandafir. Scena a fost ”îmbrăcată” de către scenografa Clara Pop, de light designerul Adrian Buliga, care a adus spectacolului un plus de emoție, la fel ca imaginile proiectate, realizate de Ovidiu Ungureanu. Prin lighting design-ul care completa decorul autentic, prin regia contemporană, aveai senzația ca tot ceea ce se întâmplă, că acele două ore de “intrare în personaj” erau o conversație reală, un episod pe care îl vezi grăbit, sâmbăta, într-o stație de metrou.
Întreaga distribuție a spectacolului a reușit, prin emoția si sinceritatea transmise, să creeze în sală legături ale sufletelor, să comunice indirect cu publicul, arătând mesajul adânc, dar puternic al piesei. Aceasta atinge subiecte zilnice precum problemele tinerilor în social-media, ale unui adolescent introvertit și a unui divorț neașteptat și reușește să pună un semn al exclamării în conștiința noastră, la final de spectacol, un spectacol care nu vorbește doar prin cuvinte, în care detaliile chiar fac diferența și aduc actualitatea în lumea teatrului.
“Sâmbăta Ghandi tăcea” este o piesă contemporană, destinată tuturor adulților și adolescenților (16 ani +). care la premieră a provocat printre spectatori reacții precum: ”Minunat… (aplauze naturale)”, “Extraordinar…”, “Noi vom avea o familie unită și frumoasă, așa-i?”. S-au conectat suflete și s-a făcut schimb de emoție. Metafora cosmonauților, prezența unui ”haos” al muzicii și al mișcărilor arată miezul intens al trăirilor, ale unei nebunii justificate ce dau expresivitate operei.
Spectacolul acesta reprezintă creația ideală, o construcție din emoții. Trebuie văzut măcar o dată în viață, trebuie văzut acum. Poate, la final, o să vă puneți mai multe întrebări precum “Am stat destul de mult timp cu familia mea?”, “I-am acordat destul timp copilului meu?”, dar și o întrebare esențială. “De ce tăcea Gandhi sâmbăta?”
Alexandra-Dimitria Bordeanu, clasa a IX-a, elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Foto: Chromatique
Sursa: Teatrul Municipal ”Bacovia”
Comments are closed.